George Georgescu (n. 12 septembrie 1887, Sulina, Tulcea, România – d. 1 septembrie 1964, București, România), dirijor român, academician, director al Orchestrei Filarmonice din București, unul din cei mai mari reprezentați ai stilului dirijoral clasic caracteristic școlii germane.
1887, 12 septembrie, Sulina, se naşte George Georgescu. Tatăl, Leonte Georgescu, «cel mai înalt om din Sulina», este şeful vămii din acest porto franco înfloritor de la gurile Dunării. Mama, Elena, fiica lui State Haristo Stefaniţi, căpitanul portului, se trage dintr-o familie venită din Kefalonia.
Talentul pentru muzică se manifestă de timpuriu. Învaţă singur să cânte la vioară iar apoi, la Bucureşti, Galaţi şi Giurgiu, unde este purtat de peregrinările dictate de funcţia tatălui său, este remarcat de profesorii de muzică. La Giurgiu dirijează corul bisericii şi se afirmă ca dirijor al şcolii. Încurajat de profesorul Ştefan Nanulescu, de care va rămâne legat multă vreme, se decide să urmeze cariera muzicală, în ciuda opoziţiei tatălui său care obişnuia să spună că nu vrea să-şi vadă feciorul lăutar. Părăseşte casa părintească.
În 1906 se înscrie la Conservatorul din Bucureşti, al cărui director era Dimitrie Popovici-Bayreuth, temut pentru exigenţă, dar recunoscut pentru sprijinul acordat tinerilor talentaţi şi studioşi. Secretarul Conservatorului era Corneliu Moldovanu, viitorul director al Teatrului Naţional. Cum depăşise vârsta cerută pentru instrumente ca vioara sau violoncelul, care corespundeau preferinţelor sale, tânărul George Georgescu este pus în faţa următoarei alternative: trombon sau contrabas. Alege contrabasul la clasa profesorului Carini. La capătul a trei luni, acesta îl recomandă pe Georgescu, primul om care cântă melodic la contrabas, colegului său Constantin Dimitrescu, de la clasa de violoncel. Ca student, îşi câştigă existenţa cântând în orchestra unor teatre muzicale sau grădini de vară precum: Oteteleşanu, Raşca, Blanduzia, Teatrul Naţional. Câştigul e modest, doi lei pe lună, la fel ca în corul de la Giurgiu, dar are ocazia să facă o serie de cunoştinţe nepreţuite în lumea artiştilor vremii: Iancu Brezianu, Al. Davilla, Nottara, Demetriad, Leonard, Dimitrie Dinicu, Tony Bulandra, Aristiţa Romanescu. Termină Conservatorul în patru ani, în loc de şapte, şi, la îndemnul colegului său Theodor Popovici, se gândeşte să-şi continue studiile în străinătate.
1911 – 1918, Berlin. Hochschule, cursuri de perfecţionare la violoncel cu virtuozul Hugo Becker. Cvartetul Marteau şi primele succese internaţionale. Întreruperea carierei de violoncelist. Arthur Nikisch şi Richard Strauss intuiesc adevărata sa vocaţie: aceea de dirijor.
„Eu, cum sunt grec după mamă, deci capră râioasă, deşi numai cu 2000 de lei în buzunar, nu înţelegeam să studiez cu altul decât cu cel mai bun.” N.Constantinescu, Cu dl. George Georgescu despre el şi despre alţii, interviu, publicat în Rampa, 27 februarie 1928.
În afară de Hugo Becker, maeştrii de acum sunt Robert Kahn – fost elev al lui Brahms – la compoziţie şi Arnold Kleffel la clasa de dirijat. Hugo Becker îi cedează tânărului Georgescu locul în Cvartetul Marteau cu care va întreprinde numeroase turnee şi va cunoaşte un început de glorie internaţională. În 1914, odată cu izbucnirea războiului, Henry Marteau, ca francez, este internat şi apoi expulzat. După intrarea României în război, în 1916, George Georgescu este internat la închisoarea Moabit şi apoi lăsat în libertate supravegheată ca prizonier civil. Continuă să dea concerte ca violoncelist, până în decembrie 1916, când o paralizie a două degete de la mâna stângă pune capăt unei cariere ce se anunţase deja strălucită ca interpret. Marii muzicieni ai vremii, Arthur Nikisch şi Richard Strauss, intuind adevărata lui vocaţie îl îndrumă către cariera de dirijor. În 1918 conduce pentru prima dată Filarmonica din Berlin.
În program: Simfonia Patetica de Ceaikovski, Concertul pentru pian de Grieg şi Till Eulenspiegel de Strauss. Succesul, atât cel de public cât şi cel consemnat de critică este enorm, dând tonul seriei de elogii ce vor însoţi întreaga carieră a Maestrului, aşa cum remarca în 1921 cronicarul entuziast al unei publicaţii de specialitate pariziene:
„El debută astfel (ca dirijor) la Berlin, cu orchestra filarmonică, şi, cu toate că şi momentul ales şi naţionalitatea îi erau puţin favorabile, a cucerit publicul şi presa berlineze, care nu ezitară să-l claseze încă de la început într-un plan superior, printre Nikisch, Weingartner şi Richard Strauss… Concertele următoare nu făcură decât să amplifice această excelentă impresie şi această aureolă, atât de uşor cucerite”. Le Courrier Musical, Paris, 15 noiembrie 1921.
Răsunetul succeselor sale ajunge în ţară, de unde-i parvin solicitări pentru concerte. Odată cu terminarea războiului, se prezintă la misiunea militară a României de la Berlin care-i cere să însoţească răniţii în ţară.
4 ianuarie 1920 – primul concert la Ateneul Român. 1921 – este numit Director artistic al Societăţii Filarmonica, al cărei Preşedinte de onoare este Regele Ferdinand.
Din Consiliul societăţii mai făceau parte Alexandru Marghiloman, Dinu Brătianu, Principele Basarab-Brâncoveanu, Anton de Mocioni etc. Din însărcinarea Regelui pleacă la Viena pentru a aduce prin concurs instrumentişti pentru Filarmonică. În anii ce urmează alternează concertele în ţară cu turnee de mare răsunet în străinătate, creaţia românească şi cea internaţională.
George Enescu îi scrie pe 25 noiembrie 1925, după Simfonia I-a: „Georgescu dragă, Pentru a treia sau a patra oară în viaţa mea de compozitor care a început acum vreo 24 de ani – am avut adevărata emoţie, nespus de dulce, care o resimte autorul când se simte în fine înţeles şi se vede interpretat cu convingere … îndrăznesc să zic, cu dragoste! Îţi mulţumesc din inimă şi mulţumesc şi tuturor camarazilor din orchestră. Să trăieşti pentru bucuria noastră a românilor şi muzicienilor.”
Între 1922-1926 este pentru prima dată şi directorul Operei Române (va fi din nou între anii 1930-1940). Reuşeşte să-i aducă la Bucureşti pe unii dintre cei mai mari cântăreţi ai vremii – Tito Schipa, Şaliapin etc. – şi organizează, tot la Operă, prima şcoală românească de balet. Dar aici cunoaşte primele conflicte şi primele dezamăgiri din carieră, ceea ce-l va determina să se expatrieze. În cursul anului 1926 se află la Paris, unde este adoptat de Grupul celor 6, format din muzicieni străluciţi precum: Georges Auric, Arthur Honegger, Darius Milhaud sau Francis Poulenc.
„Dl. Georgescu posedă în germene sau chiar bine dezvoltate toate calităţile ce compun personalitatea unui mare şef: autoritate naturală, ascendent – asupra orchestrei –, uşurinţă, gesturi elegante; nu e nici avar nici risipitor cu acestea din urmă, şi are exact atâta exuberanţă câtă trebuie pentru a impresiona favorabil auditoriul.”
Robert Brussel, Le Figaro, 30 martie 1926
1926-1927 – conduce Filarmonica din New York şi orchestra Operei din Washington, preluând bagheta lui Arturo Toscanini. Revine în ţară şi reia fără nici o întrerupere, până în 1944, direcţia Orchestrei Filarmonice din Bucureşti. Este din nou, în paralel, şi directorul Operei Române (1930-1940). Perioadă fastă, atât pentru cariera personală a lui George Georgescu, cât şi pentru Filarmonica bucureşteană, care se situează la nivelul celor mai bune orchestre din lume. Datorită notorietăţii internaţionale şi relaţiilor de prietenie cu marii muzicieni ai lumii, Bucureştiul vede defilând o galerie impresionantă de compozitori şi instrumentişti: Strauss, Ravel,Mascagni, Stravinski, Thibaud, Rubinstein. Pe de altă parte, George Enescu, Dinu Lipatti, Paul Constantinescu, Marcel Mihalovici şi, mai târziu, Ion Dumitrescu, sunt muzicienii români pe care îi va promova ori de câte ori va avea ocazia. Este invitat şi celebrat peste tot ca unul din marii şefi de orchestră ai momentului: Florenţa, Viena, Berlin, Barcelona, unde i se înmânează Diploma de onoare pentru cel mai strălucit dirijor.
Un alt eveniment are loc la Bucureşti, unde conduce un ansamblu grandios format din o mie de instrumentişti şi mai multe coruri care execută, în Parcul Carol, Simfonia a IX-a de Beethoven. Statul francez îi conferă titlul de Chevalier al Legiunii de Onoare.
În toamna anului 1944 George Georgescu este «epurat pe viaţă» acuzat de «crima» de a fi interpretat muzică germană. În 1947, la intervenţia autoritară a lui George Enescu, revine la pupitru, conducând nu Filarmonica, ci Orchestra Radio. Între anii 1954-1964 redevine directorul Filarmonicii. Organizează primele ediţii ale Festivalului George Enescu. Natură sensibilă dar robustă, lucid şi optimist în acelaşi timp, reuşeşte să surmonteze injustiţiile şi excesele regimului comunist, consacrându-se, atunci când este lăsat să o facă, muzicii ca valoare perenă, dincolo de conjuncturi şi ideologii. Noi prietenii, noi descoperiri: Sviatoslav Richter, David Oistrach, Yehudi Menuhin, Lola Bobescu, Ion Voicu, Valentin Gheorghiu. Puterea politică din România îi permite treptat să dea curs invitaţiilor sosite din toată lumea, dar îi interzice să accepte distincţia de Comandor al Legiunii de Onoare venită din partea statului francez. Turnee în Italia, Cehoslovacia, Ungaria, Franţa, Statele Unite şi împreună cu Filarmonica la Berliner Festtage, la Dresda, la Viena şi la Atena, unde, în Marele Amfiteatru Herod Atticus succesul repurtat este copleşitor. După Londra unde execuţia Simfoniei Fantastice a lui Berlioz a reprezentat un mare eveniment muzical, în ciuda oboselii, răspunde invitaţiei de a dirija câteva concerte în Germania. În Berlinul în care îşi începuse cariera muzicală, George Georgescu va da ultimul său concert.
Ordinul Muncii și Artist al Poporului. Abia după ce, în 1956, Constantin Silvestri – până atunci director al Filarmonicii din București – se expatriază în occident, la Paris (în 1957 emigrează în Anglia, la Bournemouth), George Georgescu revine la conducerea acestei orchestre, prestigioasele sale calități artistice neputând fi ignorate. În 1960 este decorat cu Ordinul Muncii clasa I și primește și titlul de Artist al Poporului. Înregistrează pentru casa de discuri Electrecord ediția integrală a simfoniilor lui Beethoven. Până la dispariția sa din viață în 1964, mai întreprinde turnee de concerte în străinătate, lucrând neobosit la perfecționarea interpretativă a orchestrei de sub conducerea sa.
Se stinge din viaţă la Bucureşti, la 1 septembrie 1964.
„George Georgescu a fost un mare orator muzical pe cheia tumultuosului… Dirijorul domină şi inspiră, stăpâneşte orchestra, fiind conştiinţa ei în act. George Georgescu a fost, nu încape îndoială, un mare dirijor şi nu pot să-mi închipui orchestra filarmonică fără el; cel puţin vreau să spun că fără el n-ar fi ajuns la forma de corp constituit.”
G.Călinescu, Dirijorul genial, în Contemporanul, nr. 37, 11 septembrie 1964 – În opinia criticilor, dar şi a interpreţilor şi a publicului există o convergenţă rar întâlnită în ceea ce priveşte cele două mari calităţi ale dirijorului George Georgescu. El avea capacitatea de a se situa întotdeauna, în mod firesc, atrăgând după el şi orchestra, în intimitatea fluxului emoţional al operelor muzicale. Pe de altă parte, carisma neobişnuită a omului crea, în orchestră dar şi în public, o stare de maximă receptivitate şi comuniune.
„Păşim în fiecare săptămână sub cupola Ateneului. Urmărim noi generaţii de interpreţi. Unii excepţionali. Amintirea lui George Georgescu este însă veşnic vie în noi. Concertele sale rămân momente de referinţă ale istoriei veacului.” Iosif Sava, Amintiţi-vă de George Georgescu, în Ora, 29 septembrie 1993
BIBLIOGRAFIE
Cărţi consacrate lui George Georgescu:
George Georgescu, Tutu George Georgescu, Editura Muzicală, Bucureşti, 1971
Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Muzicală, 2002
Dirijorul George Georgescu. Mărturii în contemporaneitate. Texte şi documente.
Ediţie îngrijită de Viorel Cosma, Editura Muzicală, Bucureşti, 1987
Am cântat sub bagheta maestrului George Georgescu, Mircea Opreanu, Editura Muzicală, Bucureşti, 1993
Bagheta magică, Mircea Opreanu, Casa Cărţii de Ştiinţă, Bucureşti, 1994
Articole, studii, interviuri:
O bibliografie selectivă, pentru perioada 1910-1987, cuprinzând aproape 200 de titluri,
a fost alcătuită de Viorel Cosma pentru volumul Dirijorul George Georgescu.
DISCOGRAFIE
(George Georgescu nu agrea caracterul mecanic al înregistrărilor, preferând, la fel ca Sergiu Celibidache mai târziu, ambianţa autentică şi irepetabilă a sălii de concert.)
Romania:
Electrecord
Integrala Simfoniilor Beethoven , 12 volumes. 1961– ELCD106, Sviatoslav Richter/George Georgescu, Burlesca pentru pian de Richard Strauss, 1961– EDC 605, Simfoniile Nr1 si Nr 2 de L. van Beethoven 1961– EDC 606, Simf. Nr 3 si Uvertura Eleonora, L. van Beethoven, 1961– EDC 540, Rapsodia I- Rapsodia II-a- Simfonia I de George Enescu, anii 1950
Casa Radio
“Arta lui George Georgescu” Vol I, Colectia Maestro, 2 CD, R. Strauss Moarte si Transfiguratie; P.I. Ceaikovski, Simf. A VI-a; Patetica,Richard Strauss, Till Eulenspiegel; Serghei Prokofiev, Simf. I-a–Clasica; J. Brahms, Concertul nr. 2 pentru pian, solist S. Richter, “Arta lui George Georgscu”, vol . 2, 2 CD., C. Franck, Simf. Re minor; C. Debussy, Preludiu la după-amiaza unui faun; A. Roussel; Simf. a IV-a, J. Brahms; Concertul pentru vioara, solist Yehudi Menuhin, Simf. Nr 2 J. Brahms, “Arta lui George Georgescu”, Muzica Românească, Colectia Maestro. M. Jora; Th Rogalski; P. Constantinescu; C. Silvestri; G. Enescu, Festivalul “Enescu” 1958, 2 CD; – A. Haciaturian, Simf. Nr 2 “cu clopote”; J. Brahms Concerto for Violin, solist Yehudi Menuhin; J. Sebastian Bach Doublu Concert pentru vioară, soliști Yehudi Menuhin and David Oistrach; C. Silvestri Toccata
Un reviriment de interes pentru arta lui George Georgescu se produce în Occident, la mijlocul Anilor 1990, când apar: The George Georgescu Legacy, Arlecchino, Italia, 2 volume, conţinând înregistrări cu Richard Strauss şi Beethoven
France, Dante-LYS. 1999.
“L’Art de George Georgescu” – Vol. 1- LYS 485-490, L. van Beethoven, Les Neuf Symphonies, Ouvertures Egmont, Coriolan et Leonore III, “L’Art de George Georgescu” Vol. 2, LYS 501, Un Concert à Moscou R. Strauss, Don Juan et Till Eulenspiegel; P. Dukas, L’Apprenti Sorcier; M. Glinka, Ouverture de Rousslan et Ludmila; G. Enescu, Rhapsodie Roumaine Nr.1; Orchestre Symphonique d’Etat d’URSS., “L’Art de George Georgescu Vol.
3 LYS 544-545 La collaboration avec la Philharmonie Tchèque
L. van Beethoven Symphonie N° 7; R. Strauss, Tod und Verklärung; F. Liszt, Concerto pour piano nr 1; S. Rachmaninoff, Rhapsodie sur un theme de Paganini, solist, Valentin Gheorghiu
– Georges Enesco, LYS 313, Rhapsodie N° 1, Rhapsodie N° 2, Symphonie N°1
Japonia, Tobu Recordings. 2013/2014
George Georgescu L. van Beethoven Complete Symphonies, with Filarmonica “George Enescu”, ERT 1001/1005-2 (5CD). Licenced by ELECTRECORD, manufactured, digital Remastering and Distribution by Tobu Recordings, George Georgescu Complete Supraphon Recordings Czech Philharmonic, TBRCD0023-2(2CD) L. van Beethoven Symphonie N°7; R. Strauss, “Death and Transfiguration”; F. Liszt, Piano Concerto N° 1; S. Rachmaninov, Rhapsody on a Theme of Paganini, soloist, Valentin Gheorghiu. 2014, George Georgescu , Filarmonica “George Enescu”, C. Franck, Symphonie in D. Minor; R. Strauss,
Till Eulenspiegel, George Georgescu Edition, Filarmonica “George Enescu”
J. Brahms, Symphony N°3; Variation on a theme by Joseph Haydn, George Georgescu Edition, Filarmonica “George Enescu”, F. Schubert, Symphony N°8, “Unfinished”; Symphony N°9, “The Great”
L.van Beethoven, Simfonia nr 7, IV Allegro Con Brio, Czech Philharmonic, dirijor George Georgescu
Till Eulenspiegel Op:28, R Strauss, Orchestra Simfonica de Stat URSS, dirijor George Georgescu
George Georgescu, fotografii din arhiva familiei Georgescu
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Georgescu
https://concursulgeorgegeorgescu.ro/george-georgescu/
