Multă vreme a trecut şi multe s-au schimbat în Narnia de când au plecat Regii şi Reginele înscăunaţi de Aslan, adică Peter, Susan, Edmund şi Lucy. Tărâmul a fost cucerit de telmarini, un popor fără pic de iubire faţă de Vechii Narnieni şi de obiceiurile lor.
Caspian, moştenitorul de drept al tronului, se răscoală împotriva cârmuirii telmarine şi luptă alături de Animalele Vorbitoare pentru recucerirea Narniei. Însă armata unchiului său este mult mai numeroasă şi dă semne că l-ar învinge. Tânărului rege nu-i rămâne decât să sune din corn şi să spere că la chemarea lui vor răspunde cei mai viteji luptători din toate timpurile.
Lucy și Edmund, împreună cu nesuferitul lor văr Eustace, sunt absorbiți ca prin minune într-un tablou cu o corabie pe mare. E vorba despre Zori de zi, la bordul ei găsindu-se Caspian, Regele Narniei. Alături de însoțitorii săi, printre care și nelipsitul Reepicheep, viteazul șoarece războinic, Caspian îi caută pe cei șapte lorzi rătăciți ai Narniei iar călătoria îi duce către Capătul Lumii. Până acolo sunt legați și scoși la vânzare de negustori de sclavi, se întâlnesc înfricoșător de aproape cu un balaur și vizitează mai multe insule fermecate – inclusiv locul unde se împlinesc visele.
Călătorie cu Zori de zi este al cincilea volum din Cronicile din Narnia, o serie care atrage cititorii pe un tărâm magic, locuit de personaje de neuitat.