La 20 Decembrie 1965 Romanii Liberi au emis cea de-a treia emisiune de Craciun. Ca o inovatie in iconografia romaneasca, de data aceasta Fecioara Maria si Pruncul Iisus apar in costume nationale romanesti. La fel pe blocul filatelic, pastorii care vin sa i se inchine.
S-a emis un timbru vigneta de 1 Leu – multicolor – in coale de cate 20 de bucati si o colita filatelica de 3 Lei. De-a lungul timbrului, inconjurandu-l, sunt imprimate in caractere arhaice romanesti versurile poetului Mihai Eminescu: “Din valul ce ne bantue/ inalta-ne ne mantuie! Privirea-ti adorata/ Asupra-ne coboara/ O, maica pre curata/ Si pururea fecioara, Marie!”…, iar pe vigneta CRACIUN 1965, posta 1 LEU si ROMANIA.
Pe colita filatelica, in chip de icoana triptic, pe langa imaginea Fecioarei cu pruncul Iisus, asezata, apar cei trei pastori si Arhanghelul Gabriel si prima fraza din cantecul de rugaciune: “CU NOI ESTE DUMNEZEU, INTELEGETI NEAMURI SI VA PLECATI! – ROMANIA POSTA, CRACIUN 1965 si valoarea de 3 LEI.
S-a gravat si o stampila speciala, reproducand imaginea Fecioarei Maria din vigneta si versul DIN VALUL CE NE BANTUE, INALTA-NE NE MANTUE – CRACIUN 1965 – NAVIDAD, MADRID 20.XII.65, si un plic filatelic pentru ziua emisiunei, unde in mai multe culori e reprodusa scena inchinarii pastorilor si versurile lui Eminescu, in plus F.D.C.20.XII.65 – PRIMERDIA.
(Revista “Carpatii”, Anul XX, Nr. 26/27, 25 august – 25 octombrie 1974, pag. 15)