Nr.27/ 15.06.2022
Comunicat de presă
În perioada 1 iunie – 15 octombrie 2021 Ong. CELISEA Tulcea derulează proiectul ”Tinerii și Biblioteca”, cu cofinanțare de la Consiliul Județean Tulcea.
Scopul proiectului este Creșterea gradului de cunoaștere prin promovarea în rândul comunității tulcene, în special în rândul tinerilor și elevilor, a operelor literare, atrăgând astfel spre creația literară și cunoașterea și promovarea autorilor locali.
Atragerea și încurajarea tuturor categoriilor sociale, fără deosebire de vârstă, spre lectură și participarea la evenimente cu caracter cultural (precum vernisaje expoziții, lansări de carte, conferințe tematice) se va face prin conceperea și derularea în cadrul proiectului a unei expoziții tematice la biblioteca județeană, organizarea unei Sesiuni Naționale de Comunicări Științifice în perioada 23-25 septembrie, tipărirea de cărți lansate cu fragmente citite și comentate la grădiniță, școală gimnazială, Biblioteca orășenească Sulina și Biblioteca Județeană Brăila.
Pentru aceasta, printr-un parteneriat cu instituția abilitată, Biblioteca Județeană ”Panait Cerna”, tinerii vor învăța despre amenajarea unei expoziții tematice și despre etapele care stau la baza derulării unei sesiuni de comunicări pe o temă dată, aici dedicate poetului tulcean Panait Cerna.
Pentru atragerea tinerilor (și nu numai) spre lectură și spre actul cultural, în general, ne-am propus ca lansările cărților să fie însoțite de lectură și discuții, la toate nivelele: grădiniță, școală, adulți.
Nu în ultimul rând, deși abia elevi de clasele X-XI, voluntarii organizației vor învăța și se vor implica în tot ceea ce înseamnă organizare și desfășurare a unei sesiuni naționale de comunicări pe temă.
Valoarea acestui proiect este de 27.380 lei, din care 18.700 lei (68%) sunt alocați prin finanțare de către Consiliul Județean Tulcea, 3.300 lei (12%) sunt din fondurile ong și 5.380 lei (20%) de la partenerul Biblioteca Județeană ”Panait Cerna” Tulcea.
Deoarece proiectul debutează cu o serie de activități de pregătire, ne-am gândit ca o conferință despre acest proiect să inițiem doar la finalizarea lui, pentru a putea prezenta toate materialele realizate.
Coordonator proiect,
Ligia Dima