Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte “Cartea Oglinzilor” este singurul titlu al unui scriitor roman ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în peste 38 de țări.
Scriitorul Eugen Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat “un fenomen editorial internațional” (The Guardian). Pana în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în peste 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015. În thrillerul “Cartea Oglinzilor”, facem cunostință cu Peter Katz, agentul literar care în cei cinci ani de carieră a evaluat sute de manuscrise. Niciunul dintre acestea însa nu a reușit să îi stârnească interesul precum fragmentul trimis de misteriosul Richard Flynn. Student la Princeton la vremea când se petrec faptele din povestirea lui, Richard oferă atat de multe detalii despre uciderea profesorului Joseph Wider, încat Katz nu știe ce să creadă: oare autorul manuscrisului este criminalul sau doar are informații care pot duce la elucidarea cazului?
„Inteligent și sofisticat. O crima povestită așa cum Picasso picta tablouri.” – Lee Child