Vineri, 30.10.2020, ora 17:00, în foaierul Bibliotecii Județene „Panait Cerna” Tulcea, a avut loc vernisajul expoziției „Aluminiu Art”, autor Georgeta Petrof.
Acțiunea se înscrie în seria evenimentelor ce vor avea loc în colaborare cu Asociația Culturală Wild Art Constanța, prin acordul de parteneriat încheiat cu scopul de a promova arta și creatorii ei.
Proiectul „Sprijinim arta și creatorii ei!” își propune să promoveze persoanele pasionate și talentate care se exprimă prin diferite forme ale artei.
O felicitam pe autoarei expoziției, Georgeta Petrof, și o așteptăm să ne surprindă şi cu alte lucrări.
Mulțumim domnului Doru Luchian, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Tulcea pentru prezența la vernisaj și cuvintele frumoase adresate atât celor prezenți.
De asemenea, la eveniment au participat managerul Bibliotecii, dr. Ligia Dima, familia și prietenii de suflet ai autoarei expoziției.