Londra, 1980. Robert Hendricks, psihiatru şi scriitor consacrat, şi-a ascuns atât de adânc în memorie amintirile tulburătoare din al Doilea Război Mondial, încât viaţa lui personală a ajuns marcată de singurătate şi depresie. Pe neaşteptate, primeşte o scrisoare din partea unui anume Alexander Pereira, neurolog şi veteran al Marelui Război, care se pretinde un admirator al lucrării de specialitate publicate de Robert. Scrisoarea îl poartă în casa unui bătrân, pe o insulă stâncoasă, retrasă, în sudul Franţei, şi într-un vârtej de amintiri: copilăria sa ca băiat englez fără tată, masacrul la care a fost martor şi rana pe care nu mai ţine minte cum a căpătat-o ca tânăr ofiţer în război şi, mai presus de toate, dragostea vieţii sale, devastatoare, pentru o italiancă, „L”, cunoscută în timpul războiului.
Profund tulburătoare şi scrisă cu măiestrie, Acolo unde îmi bate inima de Sebastian Faulks este o cronică a secolului XX, o dramă impresionantă despre nebunia războiului şi despre puterea iubirii, la fel de „convingătoare şi de vie ca toate textele cu care ne-a obişnuit autorul de la Cântecul păsărilor încoace”
(The Guardian).
Din creţia lui Sebastian Faulks, la Editura Litera au mai apărut romanele Cântecul păsărilor, Amprenta omului şi O săptămână în decembrie.