✒ La întâlnirea de astăzi am vorbit cu liceenii despre Haruki Murakami vrute și nevrute: despre studiile sale universitare, marea sa pasiune pentru jazz, cultul pentru sport, gusturile sale literare și multe altele. În partea a doua, adolescenții au ales pasaje/citate din cele șase povestioare care formează „După cutremur”, publicată în Japonia în 2000.

📖 Iată ce scria poetul, eseistul, romancierul şi traducătorul Emilian Galaicu-Păun pentru Radio România Liberă Moldova la 13 decembrie 2010:

✒ „Te-ai întrebat vreodată cum vrei să mori?”

✒ Când un romancier pur-sânge de anvergura lui Haruki Murakami pune în gura unui personaj o replică, aparent insignifiantă, ca aceasta: „Dar pe de altă parte, proza scurtă devine desuetă, ca o biată riglă de calcul”, printre rânduri se citeşte întregul interes pe care autorul volumului de povestiri După cutremur (Polirom, 2006) îl acordă genului ce l-a consacrat pe Akutagawa, părintele literaturii japoneze moderne. Nu-i mai puţin adevărat că proaspătul nuvelist pare să-şi fi luat măsurile de precauţie, scrierea propriu-zisă având unitatea stilistică a unui roman în şase capitole, autonome ca subiect, dar gravitând în jurul aceleiaşi tematici – devastatorul cutremur din Kobe.

✒ Altfel spus, cele şase povestiri ale cărţii formează un soi de cub perfect, pe care ori de câte ori îl rostogoleşti, tot la imaginile seismului ajungi, fie că priveşti zi şi noapte televizorul (ca eroina din „Un OZN aterizează la Kushiro”), fie că nu-l deschizi ostentativ (ca protagonistul din „Plăcintă cu miere”), fie că fugi la capătul lumii, ca să scapi de tine însăţi (asemenea doamnei doctor din „Thailanda”). În toate cazurile, cutremurul constituie cel mult un prim impuls pentru mişcările sufleteşti, ale căror unde de şoc nu cruţă pe nimeni. Indiferent de vârsta acestora – or, majoritatea personajelor lui Murakami sunt încă tineri –, se pune una şi aceeaşi problemă, fie că-i formulată direct: „Te-ai întrebat vreodată cum vrei să mori?”, fie că-i adusă în discuţie pe-o undă etico-filosofică: „De acum înainte trebuie să vă pregătiţi treptat pentru moarte. Dacă depuneţi tot efortul doar pentru a trăi, nu o să puteţi muri cum trebuie. Încetul cu încetul, trebuie să schimbaţi macazul. Într-un anume sens, a trăi este echivalent cu a muri, doamnă doctor.” Faptul că autorul nipon nu aduce-n prim-plan tragedia cutremurului, cu miile sale de victime – cel mult, relatează câteva secvenţe de la televizor –, ci privilegiază micile drame cotidiene ale unor oameni aflaţi la mii de km de Kobe, dar legaţi prin fire invizibile de oraşul martirizat, adevereşte o dată în plus spusa: 10.000 de morţi înseamnă statistică, suferinţa unui singur om – dramă.

✒ Şi dacă tot am zis că zarurile au fost aruncate, ei bine orice nuvelă a acestui volum-cub este de şase puncte. Şase din şase!

🙏 Ca de obicei, mulțumiri se cuvin elevilor, profesoarelor și bibliotecarilor Liceului Teoretic „Grigore Moisil” și Colegiului Național „Spiru Haret” Tulcea!.