Dobrogea, pamant romanesc cu un trecut istoric tumultuos, detinator al unor bogate urme de cultura materiala, a polarizat in cel mai inalt grad interesul cercetatorilor nostri arheologi si istorici, inca din secolul trecut. Cu toate acestea, vestigiile sale sunt sunt departe de a fi intru totul cunoscute. Cercetari sistematice sau descoperiri intamplatoare  aduc permanent la lumina elemente noi, imbogatind astfel cunostintele asupra istoriei acestei vechi provincii romanesti.

Cu prilejul unei recente cercetari a monumentelor de arhitectura duin zona de Nord a Dobrogei, autorul acestor randuri a depistat in comuna Niculitel din judetul Tulcea un vechi lacas de cult, actualmente biserica cu hramul Sf. Atanasie.
Prin efectuarea unor sondaje preliminare, cu caracter arheologic si de arhitectura, au fost precizate trei mari etape de constructie  in evolutia acestui monument.
Partea cea mai veche a bisericii, formata din naos, pronaos si altar, o constituie un edificiu, initial independent, avand planul in forma de cruce inscrisa, fara puncte de sprijin libere, asa-numitul tip simplu.

Partea centrala a naosului este acoperita cu o turla scunda, circulara in interior si hexagonala in exterior. Tamburul turlei este sustinut spre sud si nord de doua arce laterale in plin centru, spre vest de o bolta semicilindrica dispusa in lung, iar spre est de o ingusta bolta, de asemeni semicilindrica, egala ca latime cu arcele laterale. Partea vestica a naosului este flancata de doua firide laterale. Absida altarului, semicirculara atat la interior cat si la exterior, este acoperita cu o semicalota aflata in continuarea ingustei bolti semicilindrice.

Luminarea interiorului naosului se face atat prin doua ferestre care strapung zidurile laterale dinspre sud si nord, cat si prin trei fererestre -cate una pe laturile de est, sud-est si sud-vest ale turlei. Altarul este luminat prin trei feretre dispuse in axul absidei. Pronaosul bisericii are o forma aproape patrata, fiind luminat de o singura fereastra, dispusa pe latura de sud si boltit cu un semicilindru longitudinal.In sfarsit, ultima etapa de constructie o constituie pridvorul incununat de o turla „oarba”, adaugat vechiului edificiu in secolul trecut, la 1880. Cota de nivel a pridvorului si trotuarului actual se afla cu 75 cm mai ridicata decat nivelul pavajului existent in interiorul naosului si pronaosului.
Fundatiile naosului si pronaosului, putin adancite (0,95 m), sunt realizate din piatra de cariera cu liant de pamant, mortarul intervenind numai in partea superioara, spre a se crea un strat de egalizare si legatura cu prima asiza de caramida.

Paramentul, cercetat prin cateva sondaje efectuate efectuate pana la nivelul cornisei, este alcatuit din caramizi de forma patrata, avand latura de dimensiuni variabile de la 27 pana la 35 cm. Grosimea, de asemeni, variaza de la 3,5 pana la 6 cm. Caramizile cu striuri in diagonala, dupa format si tehnica, de realizare, ne indreptatesc sa apreciem ca priovin din ruinele unei cladiri de epoca romano-bizantina. De  altfel, sondajele arheologice au reusit sa surprinda un nivel de vietuire, cel mai vechi identificat in suprafata cercetata, ce contine numeroase fragmente ceramice, caracteristice epocii mai sus amintite.

Rosturile zidariei, ingrijit lucrate si egale cu grosimea caramizilor, sunt umplute cu mortar pana la fata zidariei. Este mentionat ca mortarul prezinta in compozitia sa caramida pisata. Inca de la inceput, exteriorul edificiului a fost acoperit cu un strat de tencuiala, ale carei urme sunt inca vizibile in numeroase puncte.
Fatadele se evidentiaza printr-o tratare simpla, singura decoratie constituind-o succesiunea de firide inalte despartite prin lezene existente numai in cadrul edificiului initial.
Forma structurala a acestui tip de edificiu are o vechime foarte mare, aparand in zona balcanica inca din secolul al saselea, la constructii de dimensiuni mici, in general baptisterii anexate bisericilor (la Pirdop sau la incaperile anexa ale bazilicii Sfantul Anil din Prespa).

In secolele X-XIII, tipul de constructie caruia ii apartine monumentul de care ne ocupam a cunoscut raspandire pe o arie relativ intinsa; in Bulgaria – ediculele din zona Preslavului, bisericile de la Boiana prima etapa si Sapareva Bania (sec.XI-XII), Sfantul Teodor din Bobosevo (secolul XII), Nicopole (secolul XIV); in Serbia – Krajleva Crkva (1313), Studenica, Sfantul Gheorghe din Zvecan (1324), Budesavici (secolul XIV); in Grecia – la Plataniti in Argolida, biserica Sfantul Satiros din Salonic, Sfantul Gheorghe de la Geraka din Attica (ambele din secolele XII – XIII); in Constantinopol – nucleul central al bisericii manastirii Hora (Kahrie Geami, anterioara secolului XIII).

Asemenea constructii au fost descoperite si pe teritoriul Romaniei. Biserica de la Garvan-Dinogetia, construita in a doua jumatate a secolului al XI-lea, prezinta similitudini cu unele constructii din partile rasaritene ale Peninsulei Balcanice, rezultat al numeroaselor contacte existente intre Dobrogea si regiunea sud-dunareana, aflata mult timp sub stapanirea bizantina.

Analizarea monumentului de la Niculitel ne indreapta cu precadere catre unele exemple amintite din zona balcanica si anume spre grupul de biserici cu asa-zisul aspect cubic, intalnit in secolele XI-XII. Este vorba despre edificiile religioase care fac parte din tipul provincial bizantin, ilustrat prin Boiana si Garvan-Dinogetia, monumente caracteristice epocii de recucerire bizantina a Balcanilor.

Deosebirea principala dintre biserica de la Niculitel si cele doua exemple amintite consta in tendinta de amplificare a partii vestice a naosului, unde bratul crucii este mai dezvoltat, iar spatiul interior marit prin crearea celor doua firide laterale. In baza acestei particularitati, consideram ca biserica Sfantului Atanasie, avand un plan mai evoluat, reprezinta trecerea catre acelasi tip de monument la care se adauga insa un pronaos, prezent la bisericile Sfantul Petru si Pavel din Nicopole, Dolna Kamenita si Arges, toate datate de la sfarsitul secolului XIII, la inceputul secolului XIV.

Elementele de care dispunem, in stadiul actual al cercetarilor, indreptatesc incadrarea monumentului in cauza, intr-o epoca ale carei limite nu depasesc sfarsitul secolului XIII si inceputul secolului urmator.
Spre aceeasi datare ne conduc si rezultatele sondajelor arheologice arheologice. Ceea ce consideram ca poate fi retinut este faptul ca primul edificiu de la Niculitel isi taie santurile de fundatie de la fata unui strat de cultura, ce contine fragmente ceramice databile in secolul al XI-lea, pe baza analogiilor cu materialele similare descoperite in asezarile de la Dinogetia, Capidava si Pacuiul lui Soare.

Prezenta acestor materiale ne ofera un terminus „postquem” in datarea monumentului, demonstrand totodata ca asezarea de la Niculitel fiinta din nou in cursul secolului XII ca alte asezari bizantine, aparute pe urmele unora mai vechi din zona limesului dunarean. Pe de alta parte, existenta unor fragmente de ceramica smaltuita si decorata in tehnica „sgrafitto”, ce poate fi datata cel mai tarziu in prima jumatate a secolului XIV, surprinsa la fatada unui pavaj organizat in jurul monumentului, ne conduce astfel la stabilirea unui terminus „antequem”.

In contextul unei casete arheologice executata pe latura de sud la punctul de legatura al naosului cu pronaosul, a fost evidentiata clar delimitarea dintre aceste compartimente, adaosul avand loc la o data nu prea indepartata de cea a constructiei initiale.
Cat priveste functia acestui locas, tinand seama de tipul si dimensiunile sale, apreciem ca ne aflam in fata unui monument de cult apartinand unei resedinte feudale sau unei colectivitati civile.

Nu putem atribui acestui mic edificiu functia de biserica manastireasca atat datorita formei sale de plan, cat si faptului ca in apropiere de Niculitel a fost descoperita acum un deceniu si jumatate o alta biserica de plan treflat datata ca din secolele XI-XII, constructie tipica pentru o biserica de manastire din punct de vedere al cerintelor desfasurarii cultului. Aceasta explica dupa cat se pare vechea denumire a localitatii, intalnita sub numele de „Monaster” intr-un document istoric din 1599 ca si in harti din 1744, 1769, 1774, sub denumirea de „Manastiriste”, dupa cum este mentionata intr-o harta statistica rusa din anul 1835.

In concluzie, precizam ca in randurile de fata am intentionat in primul rand sa semnalam un monument pana in prezent necunoscut in ceea ce priveste vechimea si valoarea sa istorica, al treilea de acest tip conservat pe teritoriul tarii noastre, important prin contributia sa la elucidarea unor probleme referitoare la cunoasterea procesului de cristalizare a arhitecturii medievale romanesti.
In acelasi timp, prezenta acestui tip de monument in spatiul cuprins intre Dunare si Marea Neagra dovedeste o data in plus contributia acestui teritoriu in transmiterea unor influente culturale bizantine, de care tarile romane au beneficiat din cele mai vechi timpuri.

(Arhitect dr. Cristian Moisescu. Un monument medieval dobrogean necunoscut: Biserica Sfantul Atanasie de la Niculitel (sec.XIII).  In: De la Dunare la Mare. Marturii istorice si monumente de arta crestina. Editia a II-a. Galati: Editura Arhiepiscopiei Tomisului si Dunarii de Jos, p.141-144)

Sursa fotografii – Lelia Postolache