Miguel de Cervantes. Don Quijote de la Mancha. Vol. I + II. Editia a II-a. Piteşti, Paralela 45, 2009

„Intelectualul don Quijote şi-a părăsit biblioteca şi s-a angajat în reformarea lumii. Nici această hotărâre, nici «înnebunirea» care a determinat-o nu sunt, în pofida oricăror discuţii savante, altceva decat opţiuni sau comportamente ale intelectualului dintotdeauna, dar mai ales din ultimele douăa secole, când acestui specimen uman specializat să «înţeleagă» lumea i s-a cerut tot mai imperativ să iasă din biblioteca şi să «delireze» în numele unei ideologii. La o mai dreaptă privire, fantasmagoriile lui don Quijote nu sunt în esenţă rodul «nebuniei» lui, ci mai curând «nebunia» lui este o formă de luptă, un set de arme cavalereşti în încercarea lui de dezvrăjire a lumii, de acţiune solitară împotriva permanenţei falsificări a marilor valori metafizice în mediul terestru. Îl văd pe don Quijote peregrinând veşnic pe pământ în încercarea de a dezvrăji lumea, aşa cum îl simt pe Iisus (şi aici mă simt foarte aproape de Unamuno) coborând necontenit printre noi pentru a ne mântui.“ – Sorin Mărculescu