„Ceea ce unește multiplele și altminteri foarte diferitele perspective și abordări din această carte este ideea de criză a Uniunii Europene și tentativele de refacere a ordinii globale, la sfârșitul a ceea ce putem numi „etapa post-Război Rece”. Nu avem încă o denumire consacrată a erei în care intrăm, dar începem să îi deslușim contururile: instabilitate, incertitudine, frustrare, adâncirea clivajului sistem vs. antisistem (a se vedea alegerea lui Donald Trump la Casa Albă și Brexitul), intensificarea mișcărilor contestatare, în special ale tinerilor, violenţă crescută, schimbări foarte rapide de context politic și economic, tendinţe de dezintegrare la nivel european și la nivelul unor state naţionale, recrudescenţa curentelor naţionaliste și faliilor identitare rasiale, etnice și religioase, concurenţă dusă până la agresivitate și potenţial conflictual, slăbirea puterii hegemonice a Statelor Unite, fragmentarea sistemului internaţional și dezacorduri frecvente în cadrul sistemelor de organizare ale lumii occidentale. Volumul think-tankului „Citadel” se dorește, așadar, o diagnoză a Uniunii Europene și a vecinătăţilor ei și, prin extensie, o privire mai largă asupra politicii globale, asupra sistemului de aranjamente ale lumii în care trăim, la sfârșitul erei Obama și începutul erei Trump. Firește, nu avem pretenţia de a trata exhaustiv acest moment al crizei (crizelor) europene sau al ordinii internaţionale, dar reușim totuși să deschidem, credem noi, câteva direcţii majore de înţelegere a contextului în care ne aflăm.” Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este conferenţiar abilitat la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. A fondat (2013) și coordonează Grupul de Reflecţie și Analiză Internaţională „Citadel”, un think-tank de politică externă al universităţii clujene. Din 2015, este expert independent al Comisiei Europene în domeniul relații internaționale. Printre cele mai recente cărţi ale sale se numără Democracy and Security in the 21st Century: Perspectives on a Changing World (ed. Cambridge Scholars Publishing, 2014), The European Union’s Eastern Neighbourhood Today: Politics, Dynamics, Perspectives (coeditată împreună cu Dan Dungaciu, Cambridge Scholars Publishing, 2015) și Marile schimbări. Crize și perspective în politica internațională (Ed. Trei, 2015). Valentin Naumescu are totodată o experienţă diplomatică, fiind fost secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe (2005– 2007), și Consul General al României la Toronto (2008–2012). Are gradul diplomatic de ministru-consilier.