Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna” Tulcea a celebrat „Ziua Internaţională a Cititului Împreună” (ZICI), eveniment global marcat de milioane de oameni în peste 100 de ţări, organizat de către Lit World, prin cele două secții pentru copii, Ludoteca și Sala de lectură pentru copii:

Ziua Internațională a Cititului Împreună la ,,Ludotecă”
În cadrul parteneriatului ,,Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei” inițiat de bibliotecar Ana Corleancă, ,,Buburuzele” de la Grupa mare a Grădiniței nr. 17 din Tulcea (educatoare Marinela Coman și Claudia Lefter) au marcat Ziua Internațională a Cititului Împreună la ,,Ludotecă” . Au ascultat povestea ,,Cenușăreasa” în lectura profesorului și actorului Ion Dore, au cântat un cântecel despre ,,Capra cu trei iezi” și și-au dovedit istețimea răspunzând la câteva ghicitori. A.N.B.P.R. – Filiala Tulcea (președinte Ioana Frunte-Lată) le-a oferit și premii: câte o cărticică de citit, de colorat și de împrumutat colegilor lor mai puțin norocoși care nu au putut ajunge la Bibliotecă.
A fost aceasta o primă activitate în cadrul proiectului ,,Cu cititul începe totul”, proiect inițiat și implementat de A.N.B.P.R: – Filiala Tulcea și care are ca obiectiv principal promovarea lecturii în rândul copiilor și tinerilor tulceni, în ,,Anul Centenarului Unirii”.

Ziua Internațională a Cititului Împreună la ,,Sala de lectură pentru copii”
Au citit împreună cu copiii din clasa a II-a de la Școala gimnazială Agighiol, jud. Tulcea ( înv. Marieta Ilie), clasa IB de la Școala gimnazială nr. 12 Tulcea ( înv. Brăcăcel Nicoleta),: Marian Druncea, Tanța Ștefan.