„Dedic aceasta carte în primul rând tinerilor ce au dovedit, cu ocazia alegerilor prezidențiale din 2014, că democrația nu este un van cuvânt, ca un regim corupt schimbat cu un alt regim corupt printr-o Lovitură de Stat, nu poate rezista mult timp setei de libertate și dreptate”.
„Astfel, nu mă adresez în primul rând OMULUI TEORETIC, sugerat de Nietzsche, ci inteligenţilor, cretinilor, oamenilor de cultură, semidocţilor, modeştilor, mândrilor, preţioşilor, celor care nu cunosc decât ura; surzilor, orbilor, şchiopilor, celor fără de patrie, patrioţilor, linguşitorilor, înfometaţilor, înbuibaţilor, ipocriţilor, parveniţilor, puturoşilor, harnicilor, depresivilor, paraziţilor, hoţilor de toate categoriile; celor acoperiţi de pene peste care totul trece ca apa; creştinilor, musulmanilor, iudaicilor, budiştilor, animiştilor, tuturor credinţelor, spunându-le: — UITAŢI-VĂ MĂCAR O DATĂ PE AN, NOAPTEA, LA STELE, LA CER, LA INFINITATEA COSMICĂ SI IMBRĂŢIŞAŢI-VĂ. Apoi, întrebaţi-vă cine sunteţi, ce reprezentaţi în raport cu imensitatea stelară, de ce nu ne iubim cât mai mult, din toate puterile, de ce să nu fim ca fraţii, căci matca noastră este UNICĂ. Poate în felul acesta vom deveni adevăraţi EROI, poate inutili, dar EROI care nu se lasă abătuţi chiar dacă cauza este dinainte pierdută, necrezându-l pe leremia; căci viaţa este un vis, un vis pe care-l putem face frumos”.